Jurnalul unui caine =))...

Prima luna
Mama se ocupa foarte bine de noi. Este o mama exemplara! Ne invata sa ne aparam, sa ne jucam, iar cand facem cate o prostioara, ne dojeneste cu blandete. 
A doua luna
Astazi m-am despartit de mama. A venit un cuplu, s-a uitat la noi si m-a ales pe mine. Mama a inceput sa planga. Am inceput sa plang si eu, pentru ca nu intelegeam ce mi se intampla.
De ce nu mai stau cu mama? Toata noaptea am plans, insa a doua zi dimineata m-am resemnat. Nu rezolvam nimic, imi mai ramanea doar sa sper ca noua familie va avea grija de mine, asa cum a avut si mama grija de mine. 
A treia luna
Cresc repede. Tot ce ma inconjoara imi atrage atentia. Sunt multi copii in casa in care locuiesc. Imi sunt ca niste frati mai mari. Sunt pusi pe glume mereu, ma trag de coada, iar eu ii musc in gluma. Ne jucam de dimineata pana seara. Ma simt atat de bine in noua familie... sunt un norocos ca m-au ales pe mine! 
A patra luna
Astazi stapanii mei mi-au aplicat o corectie. S-au suparat pe mine pentru ca mi-am facut nevoile pe covor. Insa nu m-a invatat nimeni ca nu este bine sa fac asa ceva si nici nu m-a scos nimeni la plimbare in curte. Asa ca de astazi voi dormi pe hol. Noptile vor fi, cu siguranta, foarte lungi pentru mine. 
A opta luna
Sunt un caine fericit! Am o familie iubitoare care ma ingrijeste, ma rasfata si ma protejeaza. Cel mai mult imi place cand ma scot in curte. Alerg, ma joc, iar cateodata sap gropi, asa cum faceau stramosii mei, lupii, cand isi ascundeau hrana. O singura problema am - nimeni nu ma educa. Dar, in definitiv, daca sunt fericit, asta nu mai conteaza prea mult. 
A douasprezecea luna
Astazi implinesc un an. De acum, sunt un caine adult. Stapanii mei spun ca am crescut mai mult decat se asteptau. Ce mandrii trebuie sa fie de mine! 
A treisprezecea luna
Astazi stapanii mei au decis sa ma lege. Asa ca m-au scos afara si mi-au facut cunostinta cu noua mea locuinta... un cotet vechi si urat. Mi-au pus de gat un lant greu si scurt. Aproape ca nu mai pot sa ma misc. Cateodata bate soarele pe cotetul meu, incat abia mai pot respira. Uneori este atat de multa umbra, incat tremur de frig. Nu inteleg nimic din tot ceea ce mi se intampla. 
A cincisprezecea luna
Nimic nu mai este ca altadata. Ma simt atat de singur. Nu pot deloc sa ma obisnuiesc cu noul mod de viata. Familia nu ma mai vrea. Uneori, uita ca mi-e foame sau sete. Cand ploua, cotetul se uda si mi-e atat de frig... Poate as uita de frig daca m-ar mai iubi, macar un pic... 
A saisprezecea luna
Astazi m-au dezlegat, in sfarsit. Sigur le este mila de mine si ma vor primi in casa din nou. Sunt atat de fericit, incat sar in sus de bucurie. Dau din coada, in semn de multumire, si incerc sa ma joc cu ei. Ne indreptam spre masina. Acum am inteles, ma vor duce la plimbare! Plecam catre o destinatie necunoscuta. Dar nu conteaza unde mergem, important este ca suntem impreuna. Deodata, la marginea unei paduri, opresc masina. Deschid portiera, iar eu cobor bucuros, crezand ca acolo vom petrece o zi de neuitat. Nu inteleg de ce inchid usa de la masina si pleaca. Incep sa latru. M-au lasat acolo. Alerg dupa masina cat pot eu de repede. Disperarea mea atinge cote maxime cand imi dau seama ca am obosit si nu mai pot alerga. Ei nu s-au oprit, nici macar nu au privit inapoi. Ce ma voi face eu de acum incolo? Singur, trist si obosit, incep sa hoinaresc dezorientat pe sosea. Stiu un singur lucru, trebuie sa gasesc drumul spre casa.
A saptesprezecea luna
Am ajuns, in sfarsit, intr-un loc cu multe case si blocuri. Cred ca este un oras. Sunt singur si pierdut. Pe strazi intalnesc persoane cu inima buna, care ma privesc cu mila si-mi dau putina mancare. Le multumesc din priviri. Cat as vrea sa ma adopte... As fi un caine fidel si i-as iubi mult de tot. Insa toti spun doar "Saracul caine, cred ca este pierdut", si se indeparteaza usor de mine. Asta este, poate data viitoare voi avea mai mult noroc. 
A optsprezecea luna
Intr-o zi, am trecut pe langa o scoala. In curte erau multi copii care se jucau si radeau zgomotos. Oare acolo invata si "fratiorii mei"? Merita sa ma duc sa vad. Ma apropii timid de un grup. Deodata, spre mine se indreapta o ploaie de pietre. Atunci mi-am dat seama ce se intampla - pentru ei, eram o tinta vie. O piatra m-a lovit in ochi. M-a durut atat de rau, incat imi era frica sa deschid ochiul. Am fugit sa ma adapostesc intr-un loc retras. Scapasem cu viata, insa, la scurt timp dupa aceea, mi-am dat seama ca nu mai vedeam deloc cu acel ochi.  
A nouasprezecea luna
Slabesc din ce in ce mai rau. Nimeni nu imi mai da mancare. Toata lumea ma alunga. Incep sa-mi pierd orice speranta. Nimeni nu ma mai vrea... 
A douazecea luna
 Aproape ca nu ma mai pot misca! Trebuie sa-mi adun puterile si sa incerc sa trec strada. Poate la acel magazin voi gasi un om cu suflet care sa-mi dea ceva de mancare. Ma ridic cu greu si incerc sa merg, desi picioarele nu ma mai asculta. Deodata, am simtit o lovitura puternica. Ce rau ma dor picioarele din spate... Este o durere sfasietoare, dar trebuie sa ajung pe trotuar. Ma simt rau, durerea ma copleseste si cad. Oamenii trec pe langa mine... Unii se fac ca nu ma vad, altii spun "Nu te apropia de el". Sunt aproape inconstient. O voce blanda ma face sa deschid ochii. "Bietul de tine, in ce hal arati". Am simtit ca ma ridica si am adormit iar. Cand m-am trezit, un om in alb era aplecat deasupra mea. A inceput sa ma pipaie. Tot corpul ma durea. Deodata, ii spune salvatoarei mele: "Cainele acesta are sanse mici de supravietuire, doamna. Cred ca ar fi mai bine sa-i oprim suferinta."Draguta doamna a inceput sa planga. Nu-i voi uita niciodata vocea suava cu care l-a implorat pe doctor: "Va rog frumos, incercati totusi sa-l salvati, poate se va intampla o minune. Daca scapa, il voi lua acasa si-l voi ingriji". Doctorul incuviinta si ma duse intr-o sala alba cu multe lumini. Am simtit o intepatura si am adormit, intrebandu-ma de ce m-am mai nascut pe lumea asta. O mana catifelata si o voce calda m-au facut sa deschid ochii: "Nu te teme, micutule, te vei face bine. Te voi lua la mine acasa si te voi ingriji, chiar daca acum ai doar trei picioare. Cu timpul, te vei acomoda, important este ca traiesti." Am inchis ochii si am adormit iar, gandindu-ma la noua mea viata. In sfarsit, ma vrea si pe mine cineva...